Ponta, parlamentarilor USL: În primele săptămâni ale sesiunii să adoptați iar Legea referendumului

Ponta, parlamentarilor USL: În primele săptămâni ale sesiunii să adoptați iar Legea referendumului
Publicat: 31/08/2013, 12:12
Actualizat: 10/02/2014, 12:10

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, că în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare trebuie adoptată din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară președintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligația de a o promulga.

‘Știți că, în stilul deja tradițional de sabotaj al domnului Băsescu, Legea cu referendumul, așa cum a fost ea considerată constituțională de către Curtea Constituțională, e tot la dumneavostră. Deci asta înseamnă că în primele săptămâni trebuie să o adoptați din nou, să o trimiteți a doua oară, și din fericire a doua oară (Traian Băsescu, n.r.) nu mai are voie să o mai retrimită. În zece zile, dacă nu mă înșel, e obligat să o promulge și în acest fel intră în vigoare termenul de un an în care de asemenea se și aplică”, a spus Ponta.

El a precizat că momentul în care se va organiza referendumul pentru modificarea Constituției va ține de decizie politică, el propunând ca acesta să aibă loc odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Noi în PSD am discutat și am discutat cu aleșii locali, cu toți cei care se implică într-un aemenea demers, știu că s-a discutat și în PNL această problemă. Ideea nu este să ne grăbim, ideea este să reușim. Probabil că mâine, cu 50% prezență și cu boicot din toate părțile al celor care nu vor să se schimbe nimic în România, va fi dificil să trecem modificarea Constituției”, a spus Ponta.

El i-a rugat pe parlamentarii USL să nu considere proiectul de modificare a Cosnstituției un proiect suspendat.

„Eu propun – și o să decidem împreună – ca primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 30% prag de prezență, e un moment foarte bun. E și o temă pentru alegerile prezidențiale și anume reformarea sistemului constituțional românesc. Dacă cei de la PDL vor boicota primul tur, cu atât mai bine, nu cred că ne vom supăra. Ce vreau să vă rog este să nu-l considerăm un proiect suspendat, ci extrem de important pentru ce am promis”, a adăugat Ponta.

În 29 mai, Camera Deputaților a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” și 2 abțineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezență la referendum la 30%.

Inițiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezență la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar și introducerea condiției unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

Opoziția a atacat la Curtea Constituțională legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituțional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Președintele Băsescu a declarat, ulteriror, că termenul fixat de CC este „greșit calculat” și „nu are niciun Dumnezeu”.

Președintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puțin 30% și cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puțin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.

Un referendum pentru validarea Constituției organizat anul acesta ar trebui să beneficieze de prezență de 50% la urne pentru a fi validat. Președintele PNL, Crin Antonescu, precum și alți lideri USL, s-au pronunțat, în principiu, pentru amânarea referendumului pentru Constituție pentru 2014, când a prezența necesară validării ar fi doar de 30%. Ministrul Dragnea a declarat, pe de altă parte, în mai multe rânduri, că nu renunță la ideea organizării referendumului pentru Constituție în toamna anului 2012, o soluție pentru ca acesta să fie validat fiind organizarea în mai multe zile, poate chiar trei, astfel încât prezența să poată atinge pragul de validare prevăzut de lege.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale